Născută la București în 1951, Doina Rotaru a studiat compoziţia la Universitatea  Naţională de Muzică din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Stefan Niculescu şi Tiberiu Olah. În 1991 a beneficiat de o bursă de compoziţie oferită de Conservatorul din Haga, pentru a studia cu Theo Loevendie. În 1997 a obţinut titlul de doctor în muzicologie, cu teza Soluţii oferite de tradiţiile arhaice pentru muzica nouă. Din 1990 a devenit cadru didactic al aceleiaşi Universităţi, unde între 2008 – 2013 a fost director al Departamentului de compoziţie.

Autoare a 25 de lucrări simfonice – dintre care 3 simfonii şi 13 concerte – şi a peste 90 de lucrări camerale, instrumentale şi corale, Doina Rotaru a fost distinsă cu numeroase premii: Premiul Academiei Române (1986), Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1981, 1990, 1992, 1994, 1997, 2001, 2004, 2007, 2011, 2014, 2015) şi Premiul I la Concursul Internaţional “Gedok-Mannheim“ (1994). Lucrările ei sunt interpretate în Europa, Australia, Canada, China, Japonia, Hong-Kong, Taiwan şi America.

Doina Rotaru a preluat din tradiţia folclorică românească principiul variaţiei continue, eterofonia, armonia modală, arătând o preocupare deosebită pentru culoarea timbrală, pentru sonorităţile rafinate, pentru punerea în valoare a resurselor mai puţin utilizate ale instrumentelor. Stilul cu totul personal al Doinei Rotaru se sprijină pe o estetică arhetipală, constând în utilizarea anumitor modele de sonorităţi şi timbruri extrase dintr-un vechi strat al folclorului transgeografic (românesc, dar şi al Extremului Orient), ca şi a anumitor principii constructive cu valoare şi funcţie simbolică (forme circulare, în spirală, numere sacre etc.)